DOUĂ POVEȘTI

Nu-i vreun sfârșit, fără un început,

Cum nu-i lumină, dacă nu e Soare

Orice răspuns, își are o-ntrebare...

Și nu-i prezent, să n-aibă un trecut!

Orice poveste... are și-un sfârșit,

Deși poveștile-s ,nemuritoare...

Pe cine-aș fi iubit, acuma, oare,

Dacă, deloc, nu te-aș fi întâlnit?!

Eram, pe-atunci, două povești la fel,

Iar astăzi suntem una, tot mai veche,

Eram doi singuri, fără de pereche,

Eu despărțit... de ea... iar tu... de el!

Am fost un prinț, rămas fără castel,

Printre ruine, fără vreo adresă...

Juram să nu iubesc, nicio prințesă,

Să nu mai cred, în dragoste, de fel!

Dar viața m-a trecut, prin alambic

Și mult mai rafinat ca înainte...

Eu mi-am închis trecutul, în cuvinte

Și-am învățat, când cad, să mă ridic!

Ca să câștig, am învățat să pierd,

S-aștept, ca după rău, să vină bine,

Iar într-o zi, te-am întâlnit pe tine...

Și-am început, în dragoste, să cred!

Suntem ca o-ntrebare și-un răspuns,

Suntem două povești, nemuritoare,

Ce nu-s-au întâlnit, din întâmplare,

Iar faptul că exiști... îmi e de-ajuns!