Dansul toamnei

De când tu rătăcești, la mine-n gând,

Îmi este chipul, tot mai ruginiu...

Dar încă pot, de dragoste, să-ți scriu,

Să-mi cânt iubire-n... fiecare rând...

Cad frunze veștede, într-un balans

Și se așează-n, galbenul covor...

De sub, al toamnei, ruginit zăvor,

Eu te invit... iubita mea, la dans...

Hei, hei, hei, hei, cad frunze pe alei

Și se ridică, spulberate-n vânt...

Iar din vârtejul lor, se-aude-un cânt,

Al dragostei... ce-avea, miros de tei!

E toamnă, din gânduri, aripi îmi fac

Și mă las plutind, peste pământuri,

Ca o frunză, purtată de vânturi...

Desprinsă din ramul... unui copac...

Și-n timp ce eu, despre iubire-ți scriu,

Cad frunze și rămân copacii goi...

Cum desfrunziți, cândva, vom fi și noi

Și ne va bate-n crengi, un vânt zurliu!

De-aceea vreau, în timpul ce-a rămas,

Să te invit, cu mine, să dansezi...

Printre aceste frunze, ce-au fost verzi,

Să trecem toamna asta-n, pași de vals!

Hei, hei, hei, hei... ajută-mă condei...

Să-mi ferec, în lanțuri, suflet și trup,

Sub mâna toamnei, ca să nu mă rup

Și să ajung... o frunză... pe alei....