Dacă n-ai fi fost femeie

Zorii sunt niște mărgele,

Roua clipelor ce curg...

Ziua-i pulbere de stele,

Ce se pierde în amurg!

Iar când Soarele apune,

Pe la margini de Pământ,

Două inimi bat nebune...

Într-un singur legământ!

Cerul stă să se aprindă,

Sub luceferi ce mijesc...

Noaptea-ncepe să cuprindă,

Taina celor ce iubesc!

Prin întinsele tenebre,

Îi spun nopții, bun venit,

Două siluete negre...

Care s-au îndrăgostit!

Stelele trimit apatic,

Focul primului sărut,

Se aprind și ard sălbatic,

Două sfeșnice de lut!

Luna și-a ascuns privirea,

Într-un nor purtat de vânt,

Să nu tulbure iubirea...

Ce-a văzut-o pe pământ!

Dacă n-ai fi fost femeie,

Lut din mine-aș fi luat,

Stele din Calea Lactee,

Iar apoi... te-aș fi creat!