Copacul îndrăgostit 2

Mi-e tot mai rece și se face noapte,

Iar coaja, pe tulpină, mi-e crăpată...

Aud și-acum a tale, tandre, șoapte,

Când te purtam, prin ramuri legănată,

Tot mai albit, mă prinde primăvara,

Din frunze, iute, verdele îmi pleacă,

Sub coaja, de pe ramuri, simt povara,

Atâtor ierni, ce le aștept să treacă!

Mi-e tot mai slabă, astăzi, rădăcina,

Seva-i puțină și tot mai greu rodesc,

Dar până când, întreagă mi-e tulpina,

Stau la fereastră și încă te iubesc!

Sunt vechi copac, îndrăgostit de tine,

Mi-e dor de vânt și ploaie de petale,

Dacă mă usc, te rog să faci din mine,

Un leagăn... în pridvorul casei tale!

Vreau să mă tai, mai sus de rădăcină,

Să lași un ciot, din mine... ține minte,

Ca să îmi crească lujeri din tulpină...

Să te iubesc... mai mult... ca înainte..!

Iar când vei fi cuprinsă, de al meu dor,

De-acel copac, îndrăgostit de tine...

Să poți să îți legeni trupul, în pridvor,

În leagănul... făcut, cu lemn din mine!