CONȚOPISTA

Într-o zi, în gară-n Vinț,

Dându-și aere de prinț,

Unul care purta plete...

Stă la coadă... la bilete!

Se împinge spre ghișeu,

Că-i grăbit de felul său...

Și-apoi cere dintr-odată,

Un bilet la Dorna Vatră!

Dincolo de geamul gros,

Cu chip acru și botos...

Răspunde o conțopistă:

-Stația asta… nu există!

Conțopista e dotată

Și e bine furajată...

Urâcioasă și amară,

Vinde la bilete-n gară!

Zice prințului cu plete,

Oriunde ți-aș da bilete,

Dar de când calea-i ferată,

Nu există... Dorna Vatră!

-Vatra Dornei, vrei să zici,

Trenu-i la peronul cinci…

Și e gata de plecare…

Stai la rând, ca fiecare!

-Doamnă dragă... eu insist,

Sunt poet, nu ceferist...

Pe mine mă cheamă Dobre

Și sunt priceput... la vorbe!

Vai, de-ai știi de când aștept,

Să-mi apară vreun poet,

Prin cuvinte ticluite...

Să mă poarte... prin ispite!

Conțopista e dotată

Și e bine furajată...

Urâcioasă și amară,

Vinde la bilete-n gară!

Zice prințului cu plete,

Oriunde ți-aș da bilete,

Dorna Vatră, o să fie...

Dacă-mi faci o poezie!

-Vai și cum ți-aș mulțumi,

Patru versuri dacă-mi scrii,

Ceva tare despre mine...

Dar te rog, să sune bine!

Versurile-apar... urgent,

La condițional prezent...

Și-ascultat de-atâta lume,

Către conțopistă... spune:

De-aș putea și-aș face rost,

Câte pule-n… tine-au fost,

Mi-aș face cale ferată...

De la Vinț, la Dorna Vatră!