Cine sunt Eu

Cine sunt eu, mereu m-am întrebat,

Că-n timp ce, o cetate, mi-am clădit,

Să-mi apăr dreptul, de a fi iubit...

Cu Morile de Vânt, eu m-am luptat!

Trezindu-mă târziu, ca dintr-un vis,

Printre ruine, am ajuns pribeag...

Cetatea mea s-a năruit, sub steag

Și-am rămas trist, privind către abis!

Dar scris mi-a fost, ca să te întâlnesc,

Ești tot ce am, ești tot ce n-am avut

Și cred, că pentru mine, te-ai născut,

Ca să-mi poți spune zilnic, te iubesc!

Printre furtuni și vânturi care bat,

Corabia mea s-a scufundat, în larg,

Pluteam pe o bucată de catarg...

Iar tu m-ai tras la mal și m-ai salvat!

De stânci, aș fi putut, să mă lovesc,

Fără să știu vreodată că exiști...

Și să rămâi plângând, cu ochii triști,

Fără să știi... cum știu eu să iubesc!

M-am întrebat, o vreme, cine sunt,

Cine am fost și oare, ce voi fi...

Rămas, numai cu dreptul de-a iubi,

Din lupta mea, cu Morile de Vânt!

Duceam cu mine, sufletu-ncărcat,

Rătăcitor, ca Moise prin pustiu...

Iar într-o zi, m-am apucat să scriu,

Ca la un semn... ce mi s-a arătat...!

Am pus în vers, ce n-am putut rosti,

În locul meu, cuvintele vorbesc...

Și-am început, din suflet, să golesc,

Balastul... vieții mele-n... poezii...!

Răspunsul, la-ntrebarea, cine sunt,

Stă-n conjugarea verbului a fi...

Prin simplul fapt, c-o să te pot iubi,

Sunt cel mai fericit, de pe Pământ!