Bicicleta

Primul cenaclu... cine s-ar fi gândit,

După ce-am citit mai multe poezii,

La masă la mine, un domn, a venit...

Și-mi zice direct, „îmi place cum scrii!”

„Ai mult talent pentru literatură,

Ce-am auzit, e scris cu măiestrie...

Dar nu cumva să mergi la editură,

Până nu-ți public eu, vreo poezie!”

Într-un suflet am ajuns la revistă

Și special, m-am simțit dintr-odată,

Dar mi s-a spus de-o manieră tristă,

Că poezia mea... e demodată...!

„Ești inginer și cred că tu scrii bine,

Încearcă să lași romanticii-n pace...

Poet vei fi, dacă m-asculți pe mine,

Scrie ca cei, de prin optzeci încoace!”

Așa mi-a spus redactorul, din gură,

Spăla creierul meu, ca pe mochetă,

Să uit toată vechea literatură...

Și să-i fac versuri, despre Bicicletă!

Poate-a pierdut roata, pe arătură...

Și-a mai rămas, cealaltă într-o axă,

Căzând, a dat cu capul de bordură,

În stil modern, cu propria sintaxă!

Mi-a zis să scriu, poezie modernă,

Bicicletă... fără lanț... și pedale...

Unde unii sucesc limba maternă,

Făcând artă, din reziduri mintale!

„Vaca croșeta... apă... minerală,

Cocoțată pe un stâlp de telegraf,

Porcul zbura sub bolta siderală...

VACA CADE și se face lapte praf!”

Eu mă documentez, ca să pot scrie,

Pun spițe cercului, să-l fac o roată...

Sunt inginer, fac schițe pe-o hârtie,

Velociped... îmi iasă... prima dată!

Cuvintele-i... atârnau... pe la gură...

Einstein spunea, că prostia-i eternă,

Trec cu Biciclu...prin literatură...

Și scriu, despre Bicicleta modernă:

Un lanț... două roți și două pedale,

Cadru-i făcut din... poeme uitate...

Deși am talent, scriu versuri banale,

Iar CÂINELE pișă... roata din spate!